Lecție de iertare

Într-o zi, la fel ca în multe altele, copiii au făcut prostii. Ce prostii? Ei bine, de data asta au umblat cu o brichetă și se învârteau prin jurul bisericii încercând să aprindă niște lumânări, deși le-am explicat de nenumărate ori că nu au voie să umble cu focul, pentru că ar putea să se ardă ei, dar ar putea să aprindă și ceva, ca de exemplu casa sau biserica. I-am certat și le-am spus că sunt foarte supărată pe ei. Apoi am mers în casă, încercând să mă ocup de mormanul de vase murdare înșirat prin toată bucătăria și de numărul infinit de haine împrăștiate prin casă.
La un moment dat, vine Mimi (Mihail, fiul meu cel mijlociu de 5 ani) în casa și are loc următoarea discuție:
Mimi: Mami mai ești supărată pe noi:
Eu: Da încă mai sunt supărată pe voi pentru că nu m-ați ascultat.
Mă așez pe un scaun în bucătărie și îl iau în brațe și continui:
Eu: Dacă sunt supărată nu înseamnă că nu te iubesc. Orice ar fi, eu te iubesc și te iert, chiar dacă încă nu mi-a trecut supărarea.
Ne pupăcim, copilul pleacă în treaba lui, iar eu într-a mea.
Mai târziu, ies afară să aduc uscătorul cu haine în casă pentru că parcă voia să vină ploaia. A început o vijelie, tuna și fulgera, dar ploaia încă nu a început. Mimi, vine să îmi deschidă ușa de la intrare și accidental îl lovesc cu uscătorul undeva în zona capului. Repede îmi cer iertare că l-am lovit, iar răspunsul nu întârzie să apară:
Te iert, Mami, că și tu m-ai iertat!

Am simțit că mi se oprește inima pentru câteva secunde. Ce lecție frumoasă am ajuns să primesc de la propriul copil. Un copil de 5 ani îmi arăta mie, chipurile un adult matur, că nu e bine să fim supărați unii pe alții, că nu ajungem nicăieri cu mânia și cu cearta. M-a învățat că trebuie să învățăm să uităm. Știți acea uitare bună.
Am citit de mult, în liceu despre un scriitor, (nu-mi amintesc numele și nu vreau să se supere lumea pe mine că ofer informații eronate) care timp de mai multe luni, orice făcea nu putea să doarmă. Știm cu toții că în timpul somnului creierul nostru se odihnește, dar și informațiile inutile acumulate peste zi se șterg și rămâne doar ceea ce contează. Așadar, uităm pentru a nu ne încărca memoria cu lucruri inutile și pentru a știi doar ceea ce contează cu adevărat. Omul nostru, săracul se încărca cu informații și nu putea să uite. Sărmanul om! Ce chinuitor e să nu poți uita.
Știți vorba că „Te iert, dar nu te uit!” Da, dar adevărata iertare e atunci când uiți răul pe care ți l-a făcut cel din apropierea ta. ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului spunea că atunci când noi nu iertăm pe cineva e ca și când îl căram în spate și ce greu ne poate fi!
Scriu toate astea mai mult pentru mine, să mă trezesc și să uit tot ce am îndurat în trecut de la ceilalți, să-i iert și să pot merge mai departe. Vreau să mă eliberez de ceea ce mă apasă și să zbor.
Mulțumesc dragul mami pentru lecția primită!
Doamne ajută șă iertăm și noi chiar dacă ceilalți nu ne iartă pe noi!
Vă rog să mă iertați și voi pe mine pentru orice v-am greșit și să încercăm să ne iertăm și să ne iubim unii pe alții pentru a putea viețui în pace!!!