duminică, 23 iunie 2013

Tort cu gem de căpșuni și frișcă

Iată o nouă provocare de la Bucătăreli la borcan.
Un nou concurs în care să folosim într-o rețetă fructe conservate la borcan. Așadar am purces la drum împreună cu un borcan de gem de căpșuni.
Prima dată, am făcut un Chec simplu, apoi l-am folosit pe post de blat pentru tortul meu minune.

Ingrediente:

Un chec (vezi rețeta de mai sus)
500 ml frișcă
1/2 borcan de gem de căpșuni
 1 lingură de gelatină înmuiată timp de 10 minute în 50 ml apă si apoi topită.

Preparare:

Se bate jumătate din cantitatea de frișcă, se adaugă 2-3 linguri de gelatină, și apoi gemul.
Checul se rupe în bucăți mici.
O tavă de tort se tapetează cu folie alimentară, apoi se toarnă jumătate din cantitatea de cremă. Apoi se pune jumătate din chec, din nou cremă și la final restul de chec. Se dă la rece timp de minim 3 ore, dacă aveți răbdare puteți să lăsați până a doua zi, după care se scoate din tavă, se îndepărtează folia și se ornează cu frișcă după plac.
!!! Atenție!!! Dacă lucrați cu copiii pe lângă voi s-ar putea să aveți nevoie de cantități mai mari! Vă spun din experiență!
Acum am o nouă rugăminte, aceea de am mă vota începând cu 25 iunie, timp de 5 zile.
Mulțumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu