marți, 26 februarie 2013

Friptură de porc la punga magică

Vă spuneam de minunata mea pungă magică. Iată că am apucat să postez și rețeta aceasta, deși am făcut-o de mult timp.

Ingrediente:

1 kg pulpă de porc
4-5 căței de usturoi
2 mere
câteva crenguțe de cimbrișor
sare, piper

Preparare:

 Am spălat și uscat pulpa de porc cu un prosop de hârtie, iar apoi am împănat-o cu usturoi (am făcut găuri cu cuțitul și am pus câte o jumătate de cățel de usturoi în găuri) și cimbrișor (merge și cimbru de grădină, eu am adunat în vară cimbrișor de aici de la munte și le-am uscat pe un ziar la umbră. Dar revenim la uscarea plantelor aromatice altă dată). Am pus sare și piper, am pus carne în pungă, am pus două mere curățate și tăiate felii și am dat-o la cuptor cam 2 ore. Mărul îi dă o aromă delicioasă.
La final am făcut o mămăligă și mujdei de usturoi.

Delicios! Și acum mă mai gândesc la ea! Mai ales că e și foarte sănătoasă, neavând nici un pic de grăsime în plus.

duminică, 24 februarie 2013

Sărățele cu chimin

Printre preferatele mele. Sunt muuult mai bune decât cele din comerț. Singura problemă ar fi că nu știu de unde se poate cumpăra acestă presă. O am de foarte mult timp.

Ingrediente:

200 grame unt
250 grame cașcaval ras sau brânză
6-7 linguri smântână
2 ouă
sare
chimin
făină cât cuprinde (aproximativ 700 grame)
Preparare:
Se amestecă untul cu făina.
Se adaugă celelalte ingrediente și se frământă bine ca să fie un aluat nelipicios.
Se adaugă câtă făină e nevoie pentru a nu fi lipicios.


Se fac mici biluțe din aluat și apoi se coc într-o presă specială.
Se pot face și sărățele la cuptor din acest aluat, sau saleuri.

luni, 18 februarie 2013

Cuș-cuș cu morcovi și ciuperci

Ador cuș-cuș-ul! Singura problemă era că nu găseam decât din acela cu ou. Aveam nevoie de cuș-cuș fără ou pentru că urmează postul, iar acesta e un bu înlocuitor al orezului, iar copiii sunt mult mai încântați de cuș-cuș decât de orez. Așadar, joi, când am fost la oraș (la mine joia e zi de mers la oraș pentru că e zi de piață), am găsit la un magazin cuș-cuș fără ou. Nu vă pot spune ce încântată am fost. Vineri mi-am pus la foc noua achiziție și iată ce a ieșit:

Ingrediente:
1 ceapă
2 morcovi
1 conservă ciuperci
1 cană cuș-cuș (200 grame)
supă de legume
ulei, sare, piper
Preparare:

Ceapa tăiată mărunt, se călește în puțin ulei. Se adaugă cuș-cuș-ul și morcovul tăiat rondele. Se pune supă de legume, câte un polonic și se lasă să scadă, amestecând din când în când. Când e fiert cuș-cuș-ul, se pun ciupercile și se mai lasă puțin la fiert. Se poate pune puțin usturoi zdrobit deasupra.

duminică, 17 februarie 2013

Prăjitură cu aromă de primăvară


 Abia aștept primăvara,iar această prăjitură îmi aduce aminte de ea. Acum câteva zile am descoperit în congelator o pungă cu vișine și mi s-a făcut poftă de o prăjitură cu gust de primăvară. Așa că, cu puțin ajutor din partea cuiva harnic (Mimi - Gabriel era plecat la plimbare cu tati) am făcut această prăjitură:

 Ingrediente:

2 1/2 căni cu făină
3 ouă
1/2 cană zahăr
1 cană lapte
1/2 cană ulei
1 linguriță praf de copt
esență de vanilie
sare
200 grame vișine fără sâmburi

Preparare:

Am amestecat ingredientele uscate într-un castron. Separat, am bătut ouăle întregi cu zahărul, am adăugat uleiul, laptele și vanilia. Se adaugă făina, se pune o lingură de făină peste vișine, pentru a nu se lăsa pe fundul tăvii și se adaugă în aluat. Și se amestecă (de preferabil de niște mânuțe de bebe harnice). Se pune în tavă și se coace la foc potrivit până ce trece testul cu scobitoarea.
În tot acest timp se pune un scăunel în fața cuptorului și se așteaptă. La noi tot așa se întâmplă de fiecare dată când facem prăjituri.




vineri, 15 februarie 2013

Supă de pui cu găluște

Vă spuneam că o să revin și cu această rețetă. E printre preferatele noastre.

 Pentru supă:

Ingrediente:

2-3 bucăți de pui
3-4 morcovi
1 rădăcină pătrunjel
1 păstârnac
1 bucată de țelină
1 ceapă mică (opțional)
sare

Preparare:

Se pune carnea la fiert în apă rece cu sare. Se lasă să fiarbă jumătate de oră- o oră, luând spuma ori de câte ori e nevoie. Se pun legumele și se mai lasă la fiert jumătate de oră.

Se pun găluștele:

Ingrediente:

2 ouă
8 linguri gris

Preparare:

Se bat ouăle spumă și se adaugă grisul treptat (câte o lingură). Trebuie să fie potrivit de tare. Nici să curgă, dar nici să fie tare. Dacă mai e nevoie se mai pune gris. Eu pun o găluscă în supă și dacă de împrăștie mai adaug gris. Se lasă la fiert timp de Jumate de oră până se umflă și devin moi și pufoase.
Deasupra se pun frunze de pătrunjel tăiate mărunt.

duminică, 10 februarie 2013

Legume la cuptor cu unt și brânză

Știți deja de cei doi juniori ai mei: Gabriel și Mihail. Foarte năzdrăvani! Bineînțeles că sunt, doar sunt băieți și au spor împreună. Chiar dacă sunt mai năzdrăvani, sunt și o bucurie pentru noi. Una dintre marile bucuri, pe lângă faptul că sunt sănătoși, e faptul că mănâncă orice, mai ales legume. Gabriel (cel mare) nu se înțelege foarte bine cu carnea, mâncând foarte mult carne tocată - chifteluțe, perișoare și mai ales sarmale. Dar să revenim la legume. Ieri, în timp ce am făcut o delicioasă supă cu găluște (revin cu rețeta peste puțin timp), mi-a venit o idee în legătură cu legumele din supă. Astfel că, mai pe urmă am făcut această rețetă:

Ingrediente:

4 morcovi
1 rădăcină pătrunjel
1 păstârnac
1 felie dintr-o țelină mare
4-6 cartofi măricei
100 grame unt
100 grame brânză

Preparare:

Am pus cartofii la fiert în coajă. Celelalte legume le-am curățat și le-am pus la fiert întregi în supă. După cam jumate de oră au fost fierte toate. Le-am scos din supă, am scurs cartofii, i-am curățat și le-am tăiat toate în cuburi. Într-o tavă termorezistentă, am pus toate legumele, deasupra am pus multe cuburi de unt și brânză rasă din belșug. Apoi am dat la cuptor până s-a rumenit deasupra. nu prea mult că nu am avut răbdare.

Nu trebuie să vă spun ce succes a avut.

miercuri, 6 februarie 2013

Când pisica nu-i acasă...

Foarte mult timp mi-am bătut soțul la cap ca aș vrea și eu un raft pt pus borcanele cu condimente, cum în dulap nu mai aveam loc. Soțul, îmi spune că nu am nevoie, că nu am unde să-l pun, etc. Așa că aștept momentul potrivi, atunci când nu e el acasă și... mă pun pe treabă: Aduc lemnul, îl tai, profit de faptul că avem meșterul în casă la zugrăvit, fac rost de șurubelniță electrică, și iată rezultatul:
Mai trebuie doar vopsit, dar asta e altă poveste. Aștept sugestii pentru culoare.
Oare cum a reacționat soțul? Oau!
Nu mă credea în stare de așa ceva!

Ce spuneți? Vă place?

duminică, 3 februarie 2013

Iarna


Îmi place la nebunie iarna, iar anul asta, parca a fost iarna adevărata. Chiar îmi era dor de multă zăpadă, de stat în casă și de lenevit. Dar toate cu măsură. Iarna continuă și eu nu mai știu ce să fac cu juniorii. De scos afară  nu prea se poate ca atunci când e cald și deja nu ne mai înțelegem ... cu iarna. 

Așteptăm cu nerăbdare primăvara, să ne apucăm de grădinărit.
Săptămâna asta când am fost la oraș, mi-am cumpărat deja semințele. 
Întotdeauna în perioada asta nu mai am rabdare sa incepem munca in gradina.
Oricum o sa vă țin la curent cu toate.
O săptămână ușoară să aveți!!!